| 
   În luna octombrie, partenerii incluși în proiect s-au întâlnit în cadrul
  unui webinar pentru a stabili îndatoririle fiecăruia și activitățile lunare.
  Fiecare partener a pregătit un logo al proiectului, apoi, în urma unui
  sondaj, a fost ales de către elevi logo-ul care a reprezentat proiectul. Am
  pregătit acordurile parentale și le-am prezentat părinților. 
  Am colaborat foarte bine în acest proiect cu toți partenerii, fiecare
  îndeplinindu-si la timp sarcinile. 
  Copiii au fost foarte încântați să participe la toate activitățile
  proiectului, în special la cele care au presupus lucrul colaborativ cu elevi
  din alte țări. 
  Pentru produsul final al proiectului, am integrat minunat activitatea la
  ora de CLR, având ca temă povestirea după banda desenată. Le-am prezentat
  elevilor acțiunea, cerându-le sa realizeze o bandă desenată în care Kitty,
  mascota proiectului nostru era eroul principal și avea ca scop să salveze
  Pământul. S-a votat în clasă cea mai frumoasă și complexă bandă desenată, a
  Ioanei Gramaticu, si am contribuit la cartea finală numai cu pagina atribuită
  nouă. 
 
 
 
  | 
   Participarea în acest proiect a contribuit la o strânsă colaborare cu
  părinții elevilor Aceștia au fost informați săptămânal despre activități, au
  colaborat și s-au implicat activ în buna derulare a proiectului.  
         Toate activitățile
  proiectului au presupus utilizarea tehnologiei.  
  Fiecare dintre parteneri, prin sarcinile alocate, a folosit câte un
  instrument tehnologic. S-a folosit padlet.com, panoul virtual, în care am
  expus toate activitățile, lună de lună. 
  
  În canva.com am realizat diferite fișe, afișe, logo, videoclipuri ,
  colaje 
 
  
  Wordwall.com și learningapps.com, au fost aplicațiile în care elevii au
  rezolvat sarcini sub forma joculețelor didactice având ca team protejarea și
  salvarea naturii.   
  Storyjumper este aplicația unde am realizat produsul final al
  proiectului, o carte colaborativă de benzi desenate 
  
   | 
  
 
 
 Platforma emaze.com
ne-a oferit spațiul pentru expozițiile virtuale, iar pe colorillo.com,
platforma colaborativă, am realizat, împreună cu elevii din Lituania, o
felicitare virtuală, ”Flori pentru Pământ”. 
 
 
 Activitățile
cu cei 25 de parteneri implicați din Turcia, Grecia, Lituania, Macedonia de
Nord, Georgia și România au fost desfășurate în strânsă colaborare. Comunicarea
a fost permanentă pe platforma eTwinning și 
pe grupul de WhatsApp  al
proiectului. Au fost organizate câteva webinarii cu profesorii, cu părinții și
copiii. Părinții au exprimat în propriile cuvinte, în limba engleză, impactul
pe care proiectul l-a avut asupra propriului copil.  
 
 
            Au fost create diplome pentru elevii
și profesorii implicați în proiect.  
 
          
      
 
 
 Unul dintre produsele finale,
realizat în colaborare cu toți partenrii este un e-book pe storyjumper.com: https://www.storyjumper.com/book/read/170339831/65ea46d31a72a#page/18  O altă activitate colaborativă a fost expoziția virtuală https://app.emaze.com/@ALLFTRCQT/climate-friedly-children#/1
  Proiectul
desfășurat a reușit să își atingă scopul prin activitățile desfășurate și prin
comunicarea și parteneriatul dintre toți cei implicați  
   | 
 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu